Lampioane.

 

E noapte, stau pe terasă la mare şi urmăresc un lampion roşu ridicat la cer de o tânără pereche de îndrăgostiţi. Mă uit şi mi-e ciudă că nu am cumpărat şi eu unul. Să-mi pun şi eu o dorinţă care să urce sus de tot.
Lampionul se tot înalţă, aproape pierzându-se printr-e stele cănd , la un moment dat, văd cum se stinge şi coboară vertiginos, căzând în faţa mea ca o zdreanţă pârlită.
Ospătăriţa îl ia de jos şi-l aruncă în coşul de gunoi.
O dorinţă, o speranţă cumpărată cu 10 lei.
Un gunoi.