Tăcere şi chiorăit de maţe.

Stăm pe canapea şi ne ţinem de mână. Nici unul nu zice nimic. E tăcerea aia penibilă în care nu-ţi găseşti cuvintele. Fixăm covorul. Minutele ne picură-n timpane. Un monstru urlă parcă dintr-o peşteră, spărgând tăcerea. Erau maţele care-mi chiorăiau a disperare. Am râs cu lacrimi. Apoi am vorbit.